Hocus Pocus sau iluziile percepţiei

 Hocus Pocus sau iluziile percepţiei

Percepţia presupune o analiză şi o prelucrare a ceea ce vedem pe baza cunoştiinţelor anterioare. Există diferenţe între imaginea proiectată pe retină şi cea interpretată de creier.

Percepţiile depind de:

motivaţia interioară, satisfacerea unor trebuinţe- studii făcute pe subiecţi care aveau sarcina să definească niște imagini ambigue, fiind privaţi de hrană  3 ore au asociat imaginile cu produse alimentare;

– de valoarea pe care stimulul o are pentru mine, dacă este ceva ce mă interesează sau nu;

– de starea subiectului– Exemplu: percepţia timpului diferă în funcţie de starea noastră (așteptăm pe cineva nerăbdători, ni se pare că timpul trece greu/suntem la un examen și mai avem mult de scris ni se pare că timpul a trecut foarte repede);

– de factori externi: intensitatea stimulului, durata lui, (dacă e scăzută identificarea devine dificilă, dacă e crescută percepţia e ștearsă datorată saturaţiei) și frecvenţa cu care apare stimulul;

– de cunostiintele subiectului– Exemplu: ne amintim când ne uităm la o reclamă postată pe un bloc şi unele litere sunt şterse sau mai puţin luminate sau la o figură pe o revistă veche care nu e completă? Deşi nu sunt complete, mintea noastră le recunoaşte datorită funcţiilor de reconstituire; în memoria de lungă durată există scheme perceptive, modele etalon;

– de preocuparea noastă zilnică -studiile lui Gh. Zapan demonstrau că sportivii față de alte persoane apreciau cu mai multă exactitate realitatea fizică;

– de nivelul la care este analizată percepţia– percepţiile subliminale sunt cele care nu ating pragul conştient şi sunt procesate de către Subconştient. Omul percepe mai multă informație decât conştientizează; deşi din 1957 când apare conceptul în SUA, s-au făcut campanii publicitare bazate pe stimuli subliminali și dovedeau creșterea cu 18% a vânzării cafelei, 58% și floricelelor de porumb, astăzi cercetătorii au demonstrat că nici un mesaj care nu trece prin conștient nu ne poate influența să facem ceva. Fără efect au fost considerate și mesajele subliminale de pe casetele audio ascultate în timpul somnului pentru a stimula învățarea și a îmbunătăți atitudinea, tocmai pentru că ocolesc critica Conștientului.

– în funcţie de factorii perturbatori (la nivelul persoanei, obiectului sau a mediului) apar iluziile care ţin și de condiţiile de observare;

Exemplu: o iluzie care ţine de percepţia mişcării ne-o amintim din copilărie poate, când eram în tren și trenul paralel cu noi, pleca, dându-ne impresia că pleacă trenul nostru.

Astfel , apar iluziile optice, date de nişte caracteristici particulare ale desenelor; unii le-au pus pe seama reducerii formelor tridimensionale la unele bidimensionale Ne amintim de popularele imagini în care pe de o parte vezi o bătrână, pe de altă parte o tânăra sau Vasul lui Rubin, în care unii văd prima dată profilele, iar alții vasul.

Magicienii cunosc foarte bine capacitatea persoanei de a fi atentă, cum poate fi distrasă și “statisticile” conform cărora un număr mare de persoane își vor focusa atenția într-un anumit punct. Deasemenea, există un moment când spectatorii sunt relaxați și nu mai urmăresc să descopere trucul…

Strategii folosite :

  • orbirea prin neatenţie pe care o putem experimenta şi noi urmărind link-ul de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=1D07neiB7HI

  • orbirea alegerii– persoanei i se dă impresia că deja a făcut o alegere, chiar începe să o justifice și să o argumenteze;
  • tehnicile de dezorientare (folosite şi de hoţii de buzunare) bazate pe activarea a două sisteme de control, unul din ele fiind mai slab la un moment dat;
  • corelarea iluzorie, conectarea greșită a două evenimente văzute ca o cauză și un efect, când ele nu sunt așa;
  • tehnică Cold reading, presupune obținerea de informații de la o persoană printr-o discuție liberă, interpretând tot ce-i oferă limbajul corpului persoanei, înfățișarea sa, răspunsurile persoanei permițându-i să-și idea seama dacă ghicitul merge în direcția bună;
  • citire subconștientă, care presupune o intuiție dezvoltată și o întâlnim și în alte meserii (poliţiști, psihologi, preoți, avocați etc);

–   în funcţie de canalul prin care primim infomațiile, există Percepţii extrasenzoriale, care se diferențiază de percepțiile normale prin faptul că informațiile vin prin alte canale decât simțurile normale. Ele sunt:

Telepatia, funcţie a Inconştientului, definită că “transmitearea gândurilor la distanţă, fără mijlocirea organelor de simt obişnuite” (DEX)

Deși Freud vorbea de telepatie ca o caracteristică primară a omului pierdută în decursul civilizării, aflăm mai multe despre telepaţi odată cu mediatizarea lui Wofl Messing, care fiind refugiat în URSS în al doilea război mondial câştigă  încrederea lui Stalin, datorită puterii cu care e înzestrat.

Studiile realizate pe animale au arătat că la ele funcționează telepatia- electroencefalograma prezenta diferențe atunci când puii animalului testat erau sacrificați, la mare distanță.

Deasemeni, G. Jung povesteşte în cartea “Amintiri, vise, reflexii” despre telapatie care apare între persoane cu o legătură afectivă puternică (el o “vede” pe mătușa sa, în noaptea în care aceasta moare; a doua zi află că a murit în jurul orei la care el “a văzut-o”)

Clarviziunea- menționată încă din 1759 datorită lui Emmanuel Swedenborg (Suedia) care a descris evoluția unui incendiu care a devastat Stockholm-ul aflându-se la 400 km distanță. Ulterior s-au confirmat cele descrise de Swedenborg.

Între anii 1950 şi 1960 un alt cunoscut clarvăzător a fost Gerald Croiset care a colaborat cu poliţia olandeză în cazurile multor persoane dispărute.

Clarviziunea a fost folosită și în războiul rece, CIA apelând la Russel Targ, de la Institutul de Cercetare Standford în Proiectul Stargate. Acesta demonstrase deja că o persoană care stătea în laborator putea descrie ceva care se află la mare distanță. El explică acest proces bazat pe Principiul non-localizării, pentru legături între lucruri care nu par să aibă legătură între ele- polarizarea unui foton se poate manifesta și la un alt foton aflat la distanță.

O altă notorietate în domeniul clarviziunii, al cărui ajutor l-a solicitat FBI este Calabrese, fondatoarea TransDimensional, care a format o echipă de specialişti în găsirea persoanelor dispărute. Ea vorbeşte despre intuiţie și primirea informaţiilor care pot apărea sub forma culorilor, a unui gust sau a unor gânduri ale persoanei asupra căreia te concentrezi.

 Precognitia este asimilată cu percepţiile metapsihice venite sub formă de viziuni, vise, presentimente despre evenimente viitoare. Istoria ne aminteşte  câteva precogniţii ale unor oameni de vază: Nostradamus care prezice viitorul omenirii; Lincoln, care vede într-un vis, cu câteva zile înainte de a fi asasinat, oameni jelindu-i moartea; Napoleon în ajunul bateliei de la Waterloo vede o pisica neagră care se așează în faţa armatei franceze. (Paranormalul- o enciclopedie a fenomenelor psihice, scrisa de Brian Inglis).

Studiată încă din 1930 în laboratorul Universităţii Duke din SUA, de către Joseph Rhine şi Louisa Rhine, apoi în 1967 de psihiatrul J. A. Barker care înființează în Marea Britanie o instituție ştiințifică – British Premonitions Bureau – unde erau centralizate informații de la persoanele ce aveau presentimente referitoare la calamități, studiile precogniţiei continuă în laboratorul din Princeton (1979)- Princeton Engineering Anomalies Research (PEAR) – destinat să studieze interacțiunile psihicului uman cu realitatea fizică (închis în 2007).

Scepticii consideră că evenimentele de pe parcursul zilei ne influenţează visele. Deasemenea ei afirmă că oamenii uită să numere și visele care prevesteau ceva și nu s-au adeverit, menționând doar atunci când ele se adeveresc.

Psihokinezia, definită ca o capacitate de a influența (de a muta, a schimba forma,  a rupe) obiectele prin puterea minții.

Fabulos este experimentul lui Uri Geller (israelian) efectuat la Naval Surface Center din Maryland, unde Uri a reușit să schimbe forma unei bare metalice cu puterea minții (în loc de o temperatura de 483 grade Celsius, cât este necesar pentru un astfel de proces).

Anunțuri

EU NU POT sau despre neuroplasticitatea creierului

EU NU POT sau despre neuroplasticitatea creierului

Ştim cu toţii că neurogeneza (capacitatea creierului de a produce noi neuroni) are o intensitate mai mare în primii ani de viață, scăzând apoi ulterior. Dar creierul are totuși capacitatea de a crea noi rețele neuronale și să dezvolte abilitățile pe care le dorim prin antrenamente continue asupra corpului- sport, muzică și asupra minţii – exerciții, meditație (acest fenomen este numit neuroplasticitate).

Barbara Arrowsmith-Young, autoarea cărții  „Femeia care și-a modificat creierul”, specializată în studiul copiilor a aplicat principiile neuroplasticității în tratamentul tulburărilor de învățare și a avut rezultate remarcabile cu acest program implementat în 54 de școli. A dezvoltat programul deoarece ea însăși s-a născut cu o incapacitate de a înțelege concepte, relații, abstractul, spațiul, datorită lipsei unor conexiuni în emisfera stângă.

„Stimularea repetată a celulei A față de B determina modificări metabolice în unul sau ambii neuroni și eventual axodendritice care modulează eficiența transmisiei sinaptice” (Legea lui Hebb). Este nevoie de răbdare și antrenament perseverent, iar creierul se reconstruiește și adaptează datorită stimulilor repetați.

Unele metode ar fi:

1. Exerciţiul zilnic, făcut conştient şi perseverent.

Studii făcute pe violoniști care exersează zilnic au demonstrat că zonele creierului responsabile cu motricitatea mâinii s-au mărit- creierul lor stochează secvența de mișcări necesare pentru a cânta piesa respectivă. Datorită practicii îndelungate apar schimbări în creier, deci creierul se schimbă în funcție de experiențele noastre.

https://www.youtube.com/watch?v=TerZoyuyEAg

2. Meditația

„Indiferent dacă obiectul credinţei voastre este real sau nu, veţi obţine aceleaşi rezultate”, (Philip Paracelsus, alchimist şi medic elveţian (1493-1541).

Să luăm un exemplu: ne gândim la un tren și la un OZN. Pe unul îl ştim foarte bine, iar despre celălalt avem informații din presă, net etc. Mintea procesează pentru amândouă la fel, dând ambelor o imagine și o formă; pentru minte nu există nici o diferență între identitatea reală și cea construită. Când ne imaginăm ceva se creează același tip de conexiune neuronală. Pentru a ajunge la realitate trebuie să folosim imaginația, să vrem ceva, acest lucru dă naștere unui gând, unei imagini, unei emoții.

Talamusul, locul din centrul creierului unde ajung senzaţiile şi gândurile noastre, nu face nici o distincţie între realitatea interioară şi cea exterioară. Deci dacă lucrăm suficient cu ele, pot deveni realitate.  Dacă medităm asupra unei idei, talamusul va atinge un punct de stimulare asemănător cu cel de percepţie a senzaţiilor, ajungând să răspundă la subiectul respectiv ca şi când ar fi real.

Dar cel care controlează modul de funcționare a tuturor regiunilor creierului, responsabil cu intenția, puterea de concentrare şi observare, cu inspirația şi implicat în procesul creației AICI ŞI ACUM, este Lobul Frontal. Când suntem foarte concentrați la ceva, mintea devine una cu obiectul atenției, iar lobul frontal exclude factorii din mediul înconjurător. În acelaşi timp scade activitatea amigdalei care generează anxietate și frică.

Atunci când ne-am hotărât să facem ceva Lobul Frontal decide acțiunea, reglează comportamentul (controlează impulsurile, ia în calcul consecințele, învață din greșelile trecute), face planuri de viitor- ce ar fi dacă…?

Prin meditaţii şi focusarea gândurilor pe un subiect se activează lobul frontal. Prin meditaţii se activează și lobul parietal, asociat cu conștiința și cu sentimentul de sine în relație cu timpul.

Deasemenea, practicarea meditaţiei creşte semnificativ densitatea materiei cenuşii din hipocampus, cu rol în învăţare, memorare, compasiune, empatie şi introspecţie.

Universitatea Wisconsin a realizat o serie de experimente cu oamenii care meditează prin vizualizare, concentrarea asupra unui punct şi generarea compasiunii. Modificările la nivelul creierului au fost măsurate prin RMN şi EEG cu 256 de senzori. Subiecţii îşi modificau voluntar activitatea cerebrală prin focusarea pe anumite gânduri/stări şi aveau un impact emoţional mai scăzut la durere.. Interesant este că și atunci când nu meditau, activitatea parietală a subiecților testați era ridicată. Experimentele realizate au demonstrat că stările de iubire și recunoştință dilată și modifică lanţurile de ADN, iar la stres, furie, frustrare, molecula de ADN se micșorează, se contractă și implicit blochează codurile sale.

3.  Rugăciunea

Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropshofiziologie a Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologica Bekcterev a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timpul rugăciunii. A descoperit o stingere completă a cortexului cerebral, stare asemănătoare cu a bebeluşilor de 3 luni aflaţi lângă mama lor, în siguranţă. În această stare energiile negative care se manifestă ulterior în plan fizic ca şi boli, dispar sau se mută în plan secund.

Neurologul Andrew Newberg afirmă că în timpul rugăciunii sunt activaţi lobii frontali, responsabili cu atenţia, modularea comportamentului şi cu exprimarea limbajului. S-a înregistrat deasemenea şi o scădere a activităţii în lobii parietali, zona care răspunde de orientare şi perceperea tridimensională a obiectelor în spaţiu, ceea ce ar oferi o explicaţie pentru senzaţia de ieşire în afara timpului şi spaţiului, raportată de subiecţi şi care le dă senzaţia de comuniune spirituală.

Gregg Braden ne vorbeste in cartea sa „Efectul Isaia„, despre fenomenala putere a rugăciunii care în noiembrie 1998, a oprit uciderea multor irakieni, cu o jumătate de oră înaintea ordinului de atac al SUA. Treizecişicinci de ţări s-au rugat atunci pentru pace.

Deci concentrarea intensivă, meditaţia şi rugăciunea pot să declanşeze o formă neobişnuită de activitate neuronală.

Fiind conştienţi de noi, de respiraţie, de corp, de sentimente, de acţiunile şi de gândurile noastre ne putem crea conştient propria realitate (putem scădea stresul şi anxietatea, emoţiile, ne putem transformă stările interioare, atitudinile, modul de abordare a unei situaţii, ne putem modifică gândurile cu care vrem să operăm, etc.).

Factori care influenţează neuroplasticitatea:

– în mod pozitiv: somn, exerciții fizice, consumul apei şi permanenta solicitare a creierului;

– în mod negativ: alcoolul, activităţile rutiniere care nu stimulează creierul.

 

Despre somn…

Ne petrecem o treime din viaţă dormind.

Ce se întâmplă în corp când dormim….

Dr. John Bingelow, o autoritate în studiul efectelor somnului, a demonstrat că atunci când dormim, creierul primeşte impresii vizuale, auditive, olfactive, gustative. Acest lucru demonstrează că nervii respectivi sunt activi în timpul somnului, precum și neuronii scoarţei cerebrale. În stare de veghe energia folosită de creier este 10-23 watt, suficientă pentru a aprinde un bec. Dar s-a demonstrat că avem o activitate mai intensă a creierului în timpul somnului, fiind antrenată în special zona responsabilă cu creativitatea.

Prin activitatea glandei pineale (i se mai spune și „al treilea ochi”, pentru că e formată din celule similare celor din retină) în somn avem contact în permanență cu exteriorul.

Printre alte roluri ale glandei pineale, amintite în ”Fericirea sub lupă”(https://zlatanov.ro/2014/11/30/fericirea-sub-lupa/), melatonina, hormonul glandei pineale care este secretată mai mult noaptea, pătrunde în fiecare celulă și o curăță de toxine.

Deasemeni in timpul somnului:

  • scade tensiunea arterială şi ritmul cardiac, inima se relaxează, sfincterele se relaxează;
  • se reduce simţul mirosului, iar temperatura corpului atinge un nivelul minim in jurul orei 2.30 dimineaţa;
  • creierul produce o substanţă care paralizează temporar muşchii şi nu îţi permite să reacționezi fizic la ceea ce visezi, dar ochii se mişcă (faza REM);
  • pot apărea excitaţii; în timpul somnului creştem pentru că discurile coloanei vertebrale nu mai sunt presate de greutate;
  • este stimulată şicreşterea nivelului de colagen care oferă elasticitate pielii;
  • se elimină moleculele asociate cu degenerarea neurologică;
  • la nivel rațional-emoțional, în timpul somnului creierul este creativ și poate găsi soluții la probleme pe care ne chinuim să le rezolvăm de ceva timp;
  • consolidează și creează legături între informațiile zilei și unele mai vechi;

După odihnă există o şansă cu 33% mai mare de a face conexiuni între idei, dând naştere unor noi solutii.

Somnul are un rol important în…
Memorare
– creierul stochează noile informaţii în memoria de lungă durata cu ajutorul unor impulsuri cerebrale în timpul somnului REM (activităţi motorii care devin deprinderi). Studii făcute pe şoareci au demonstrat că în timpul somnului erau active aceleaşi segmente cerebrale din starea de veghe,când ei depuneau efort; gândurile și deciziile erau derulate de 6-7 ori mai  repede. Prin repetare sunt întărite conexiunile dintre neuroni și astfel se îmbunătăţeşte memoria, având un rol important în învăţare. Lipsa somnului afectează buna funcţionare a memoriei și a simţurilor.

Învăţare- prin procesul de memorare, cimentează noile date şi ne ajută apoi să ni le amintim mai bine; consolidarea amintirilor – amintirile pe termen scurt se mută din cortexul motor în lobul temporal, unde devin amintiri de lungă durata. Lipsa odihnei ar putea afecta puternic hipocampul, zona implicată în crearea și consolidarea acestor amintiri.

Creativitate – creierul poate face conexiuni, asociaţii diferite de starea de veghe, punând în diferite moduri informaţiile. Lipsa somnului duce la dificultăţi în concentrar, iar deciziile sunt luate mai greu.

Sănătate- în timpul somnului se elimină toxinele acumulate în starea de veghe. Somnul ajută la reglarea/suprimarea grelinei, hormon care stimulează apetitul şi în același timp stimulează leptina, hormonul care controlează apetitul;

Dacă nu dormim suficient, va creşte riscul de apariţie a unor boli, datorită neeliminarii toxinelor; lipsa somnului favorizează apariţia hipertensiunii arteriale, diabetului, obezităţii, Parkinsonului etc.) Privarea somnului este asociată cu deteriorarea sănătății, declinul mintal şi cu mâncatul excesiv.

Stadiile somnului
Timpul petrecut în fiecare stadiu de somn variază, aprox. 90-110 minute. Somnul  profund fiind predominant în prima parte, în timp ce visele se concentrează în partea a doua a nopții.
1. Prima etapă de somn se situează undeva între starea de veghe şi somnul propriu zis. Este foarte uşor să fiţi trezit, rămânând cu senzația că nu aţi dormit deloc.
2. În „somnul mediu” pierdem simţul împrejurimilor, temperatura corpului scade, undele cerebrale sunt lente, cu unele rafale rapide,ajungând în cortexul cerebral care se ocupă cu învăţarea şi gândirea. Acestea formează visele, care la acest nivel au rol în structurarea informaţiilor. Somnul mediu durează cam jumătate de noapte, timp în care organele se relaxează şi îşi încetinesc activitatea.
3. În timpul „somnului profund”, non-rem sunt secretați hormonii de creştere, fluxul sanguin se mută înspre muşchi şi ţesutul este reparat, iar corpul se reface. Curăţarea se face prin secreţia de cortizol. Avem 20% din timpul somnului pentru aceste lucruri. Aici apar parasomniile (somnambulismul, SRED-mâncatul în somn).
4. Somnul REM, cu vise apare în a doua jumătate a nopţii şi ocupă aprox. 20% din noapte debutând la sfârşitul primului ciclu de somn, apoi fiecare sesiune devine mai lungă. Sub pleoape se observă mişcările rapide ale ochilor, încă neelucidate de specialiști. În timpul nopţii ne trezim 1-2 minute la fiecare două ore, pe care nu ni le putem aminti, în general. De-a lungul nopţii, trecem prin aceste stadii de aproximativ 5 ori.

De cât de mult somn avem nevoie?

Acest lucru depinde de mai mulți factori, vârsta având un rol principal.

  • bebeluşii dorm aproximativ 17 ore în fiecare zi;
  • copiii mai mari au nevoie de 9-10 ore în fiecare noapte;
  • adulții au nevoie în jur de 8 ore de somn;
  • persoanele mai în vârstă au nevoie de aceeași cantitate de somn, dar, având doar o perioada de somn profund în timpul nopții (în primele 3 sau 4 ore), se trezesc mai uşor ulterior şi pot avea insomnii.

Tulburările de somn (sunt descoperite peste 100): insomnie, coşmaruri, teroarea nocturnă, somnambulism, paralizie în somn, apnee, bruxism, narcolepsia (somn excesiv în timpul zilei, uneori adormire bruscă scurte perioade de timp în care se trece rapid în REM) etc.

Fericirea sub lupa

Căutăm cu toţii fericirea, dar fără să ştim unde, asemenea beţivilor ce încearcă s-ajungă acasă, ştiind vag că e pe undeva pe-acolo…”, Voltaire

Unii dintre noi întrebați când sunt fericiți vorbesc de  achiziționarea unor lucruri materiale, alții de mângâierea unui simt (auzul, la melomani, gustul la cei care  savurează mâncarea etc); altii de momentele când sunt iubiţi şi iubesc; unii vorbesc de o promovare care, uneori este o treaptă pentru nefericire pentru că treapta imediat  următoare este aşteptarea unui alt lucru care să-l convingă că e capabil, apreciat şi scara se prăbuşeşte  în hăul neîncrederii în sine.
Nenumărate statistici demonstrează că nu ne naştem fericiţi sau nefericiţi. Deasemeni s-a observat că gradul de satisfacţie şi mulţumire creşte după 50 de ani. Dar de ce trebuie să aşteptăm partea a doua a vieţii că să fim fericiţi?      Creştinismul vorbeşte despre comorile adunate în cer, nu cele materiale, budismul consideră că nefericirea vine din a avea dorinte, solutia fiind  renunţarea. Ambele sunt de acord că fericirea nu e determinată de lucrurile materiale.
Definiția fericirii se intersectează cu credinţele familiei de bază, cu standardele puse de noi sau de alţii care delimitează fericiri mici si fericiri mari sau care se  cuvin şi nu mai are rost să ne bucurăm de ele; în aceeaşi intersecţie găsim  religia sau ateismul, deciziile şi experienţele proprii ale fiecărei persoane care a fost odată fericită sau care a alergat atâta după fericire încât a dedus că nu-i e menită.

În fiecare dimineaţă, când mă scol, trebuie să iau o decizie – fie de a fi fericit, fie de a fi foarte fericit. Prin urmare, iau hotărârea ca în ziua respectivă să fiu foarte fericit şi mă ghidez după această atitudine pe tot parcursul zilei, indiferent de ce se întâmplă„, Brian Tracy

Componentele chimice ale fericirii
Deşi pentru fiecare fericirea are diferite semnificaţii; ea poate fi măsurată la un nivel ştiinţific prin intermediul hormonilor:
1. Serotonină (ceasul interior) este hormonul care reglează ritmul somn-veghe, tensiunea arterială, temperatura corpului, e responsabilă de poftă de mâncare, impulsuri, agresivitate, memorie, înlătură anxietatea şi depresia. Nivelul scăzut  al serotoninei duce la depresie.
2. Melatonina, reglează somnul şi este în legătură strânsă cu cantitatea de  lumină la care suntem expuşi.
3. Dopamină se produce în creier, la nivelul sinapselor şi controlează centrul plăcerii. Are rol în menţinerea concentrării, oferă energie, iar  scăderea ei  minimizează bucuria.
4. Oxitocina secretată la nivelul hipotalamusului, în momente de afecţiune,  în timpul actului sexual, în timpul alăptării, determină în mod direct comportamentul matern. Este secratată şi în timpul travaliului, pentru atenuarea durerii.
5.  Endorfinele, produse la nivelul glandei pituitare şi hipotalamusului, reglează secreţia hormonilor şi au rol analgezic fiind secretate atunci când  ne confruntăm cu frică, durere.

Altfel de componente ale fericirii
Cristophe Andre categorisea clipele de fericire după sursa lor, în „momente de schimburi interumane, momente de comuniune (cu natura sau arta), senzoriale (gastronomice sau fizice), momente de împlinire ( muncă sau o activitate care  ne face plăcere)”. David Spiegel, director medical  al Centrului pentru medicină interactivă de la Universitatea Stanford spunea că „Fericirea nu
este lipsa tristeţii, ea ia forma emoţiei”. Fericirea nu înseamnă că nu  observăm obstacolele, ci că dezvoltăm o atitudine pozitivă de a vedea mereu o soluţie şi a avea puterea să ne mobilizăm. Gândirea pozitivă, atât de mediatizată nu înseamnă să ne fie frică să gândim negativ.

Cel mai fericit om de pe pământ
Există un om care a lăsat deoparte emoțiile negative, a găsit echilibrul hormonilor şi trăieşte FERICIREA.
Cercetătorii Laboratorului de Neuroştiinţă Afectivă a Universităţîi Wisconsin au ajuns la concluzia, după mai mulţi ani de testări şi măsurători, că Matthieu Ricard este e cel mai fericit om din lume.
În vârstă de 66 de ani, de provenienţă francez, specialist în genetică moleculară la Institutul Pasteur, astăzi, Matthieu Ricard este călugăr  tibetan şi trăieşte în Kathmandu, Nepal. El participă alături de Dalai Lama  la întâlniri cu oamenii de ştiinţă în dezbaterea diverselor subiecte.
Testele realizate asupra lui au demonstrat că nivelul de satisfacţie,  împlinire a depăşit indicii testării, iar senzaţiile negative nu există.
Dar cum a reuşit să elimine gândurile negative care dau naştere emoţiilor  negative?
Uitându-ne în jurul său…….ne dăm seama că fericirea vine din interiorul lui. Realizăm că de cele mai multe ori când apar emoții pozitive determinate de fapte exterioare nouă, putem vorbi de bucurie, nu de fericire. Fericirea, acea stare de armonie interioară cu ţine şi cu lumea, nu depinde de fapte externe.

Cum ajungem la fericire?
În cartea sa „Despre minte, înţelegere şi căutare” Matthieu Ricard ne amintește că fericirea îşi face loc în sufletul nostru când vom înţelege  să căutăm cauza nefericirii în noi înşişi şi să nu mai dăm vina  pe ceilalți.

Antrenament
Fericirea este o obişnuinţa sau rezultatul mai multor obişnuinţe”, Aristotel. Se pare că el ştia cu mult timp înaintea noastră că fericirea se educă, te poţi antrena. Gândurile vin mereu, aparent fără un control al nostru și produc  emoţii. Nu e secundă în care să nu gândim ceva. Dar mintea poate fi antrenată, putem avea controlul gândurilor și să ajungem la liniştea  completă a minţii. Antrenamentul presupune foarte multe ore de muncă (meditaţie, antrenemant sportiv, repetiții în domeniul artei etc).
O practică îndelungată (gânduri, activitate) determină schimbări în creier și-l modifică fizic. Creierul dezvoltă şi întăreşte neuronii pe care îi utilizăm mai mult “neuroplasticitatea minţii”.

Chimia
Anumite produse pot creşte nivelul hormonilor și favoriza producţia unui compus esenţial al serotoninei: fructele (bananele, grepfuit, ananasul, cireşele, avocado, prunele, curmalele, migdalele), ciocolata neagră, cerealele, laptele, cacaoa, fructele de mare; producerea de endorfine e stimulată de ardei iute şi ciocolată dar  şi de exercitile fizice şi meditaţia.

Ai ales să fii fericit? Sunt zile când nu ne simţim receptivi, deschişi sau nu avem răbdare să ne intersectăm cu fericirea. Lucrurile nu au impact pentru că închidem ferestrele și ușile, devenind indisponibili..la un zâmbet, la o emoţie pozitivă. Ne păstrăm starea noastră mohorâtă şi lăsăm fericirea să treacă mai departe, în loc să-i oferim cazare.

„Un om este nefericit pentru că nu ştie că e fericit, acesta este singurul motiv, oricine descoperă acest lucru devine imediat fericit”, F.M. Dostroievski

Imaginea si stima de sine

Imaginea de sine
Imaginea de sine este modalitatea în care noi ne vedem pe noi înşine, cu caracteristicile noastre fizice, emoţionale, sociale, părerea noastră despre noi, despre cine sunt acum, dar şi cum am putea fi.
Cei cu imagine de sine scăzută au nevoie de feedback din exterior, laudă, apreciere etc.
Când feedback-ul lipseşte apare incertitudinea, vulnerabilitatea, lipsa încrederii în sine şi dispare entuziasmul, încrederea că pot face un lucru şi evităm sau renunţăm direct, fără a mai încerca. Este ceea ce unele persoane numesc „abordare realistă”, numai că ghidându-se după acest „realism” nici nu-şi dau şansa să încerce.
Imaignea de sine se intersectează cu stima de sine, între ele existând o relaţie de interconditioanare pentru că modul în care ne percepem depinde de gradul de autoapreciere şi autoacceptare.

Stima de sine
Stima de sine se rezumă la cum mă apreziez eu, ce cred despre mine, în raport cu succesele şi eşecurile de până acum, sentimentul care îl am eu pentru mine. Implică realizările mele raportat la ceea ce mi-am propus, sentimentul de mândrie, dar şi de nemulţumire, ce cred că fac bine şi ce cred că nu fac bine. Putem să acceptăm în mod realist ca nu facem bine o serie de lucruri, dar dacă ne criticăm mereu vom determina o stimă de sine scăzută, încât vom evita fără să mai încercăm situaţiile în care presupunem că nu ne descurcăm, pe baza eşecurilor anterioare.
Stima de sine se formează încă din perioada copilăriei, asimilând rezultatele noastre, dar şi părerile celorlalţi despre noi şi despre realizările noastre: feedback-urile părinţilor, rudelor, ale învăţătorului, profesorilor, colegilor etc. Stima de sine depinde şi de sistemul propriu de valori. Acesta este preluat din familie şi societate sau pur şi simplu sunt decizii ale copilului raportate la ce a văzut şi trăit ( de exemplu o persoană care a trăit în sărăcie şi îşi doreşte să nu se mai afle niciodată într-o astfel de situaţie, poate avea ca valoare principală, banul). Pentru a-şi urma valorile copilul şi ulterior adolescentul îşi impune standarde care coincid sau nu cu cele propuse de familie. În funcţie de aceste standarde apare autocritica.
C. Andre şi F. Lelord menţionau trei comportamente specifice stimei de sine: iubirea de sine, concepţia de sine şi încrederea în sine.
Odată formată stima de sine persoana acţionează şi reacţionează după schema formată. În viaţă de zi cu zi o putem vedea manifestată în lipsa de interes, demotivare, raportarea faţă de eşec sau reuşită, combativitatea.
Cum creştem stima de sine?
Întâi conştientizăm cum stăm cu stima de sine şi ne facem o autoevaluare. Apoi observăm situaţiile în care eu nu mă simt confortabil şi ce gândesc în acele momente- autocritica pe care mi-o fac. Este realistă? Nu am reuşit pentru că nu sunt capabil sau pentru că nu m–am pregătit? Mi-am ales să am succes într-un domeniu în care am abilităţi şi care îmi place?etc.
Şi pentru că stima de sine se bazează pe rezultatele din trecut ar fi bine să te împaci cu acest trecut şi cu ţine, gândindu-te că ai făcut ce era bine pentru acel moment al situaţiei şi al evoluţiei tale, nu că ai făcut ceva greşit. Lasă deoparte sentimentele de culpabilitate.
Conştientizând aceste lucruri, menţin ştacheta autocriticii la nivelul realist, fără a o împinge spre extreme (“eu niciodată nu reuşesc!”, “nu sunt bun la nimic!”).
Haideţi să vedem ce înseamnă pentru fiecare realist: cât de multe succese trebuie să am ca să consider că sunt bun?; dacă am un eşec el va fi egal cu toate succesele de până atunci, umbrindu-le?
Stabilind acest lucru, conştientizăm că toate sunt doar gândurile noastre şi ţine de noi să le schimbăm; nu e părerea celorlalţi, e credinţa mea despre mine. Dacă îţi aminteşti poţi să te întrebi cine a ridicat pentru ţine ştacheta atât de sus? Cui te-ai lăuda cu succesele tale?
Mă gândesc ce pun în locul acestor gânduri, ceva care să nu cadă în extrema cealaltă de supraevaluare, să fie realist pentru mine, să-l pot crede, deci- dă-ţi o şansă!

Exerciţiu pentru cunoaşterea nivelului stimei de sine şi imaginii de sine: conştientizează de câte ori îţi spui “nu”, în diferite forme, când trebuie să întreprinzi ceva: „nu am chef” (dacă apare ca şi comportament de evitare), „nu fac acum”, „nu pot”, „n-o să reuşesc”, „mereu am avut ghinion”, „nu pot să mă concentrez”, “”nu termin în timp util” etc. Dacă ai reuşit să-ţi notezi câteva zile situaţia şi negaţia, fă-ţi timp 30 minute să te uiţi pe notiţe şi să vezi dacă negaţiile (comportamentul) se repetă în anumite domenii, relaţii etc. Întreabă-te „de ce?” care sunt amitirile tale legate de domeniul respectiv?
Acum ai făcut primul pas: conştientizarea.

Exerciţiu de imaginaţie: Imaginează-ţi pentru o săptămâna că eşti perfect în armonie cu ţine, îţi place de ţine, de modul cum gândeşti, cum te comporţi, cum vorbeşti. Acum ar trebui să va las să vedeţi surpriza, dar nu mă pot abţine: vei observa că dacă tu ai o părere bună despre ţine, respectul şi stima celorlalţi vor creşte, părerea ta îi va molipsi.
Aştept feedback-ul exerciţiilor…..

Subconstientul

Ce e subconştientul?
Dacă v-aş ruga acum să controlaţi modalitatea în care ceea ce înghiţiţi ajunge în stomac, aţi putea? Dar procesul prin care plămânii respiră, prin care inima bate ?
Dacă v-aş ruga să luaţi un obiect de pe masă dar nu înainte de a fi atent la încordarea fiecărui muşchi, la tendoane şi articulaţii aţi putea? Nu, pentru că toate aceste lucruri stau în puterea subconştientului. Când învăţăm ceva foarte bine, îl facem în mod automat: închisul uşii, de care nu ne mai amintim ulterior, condusul maşinii, devin deprinderi, astfel încât putem să facem în paralel o acţiune conştientă (să purtăm o conversaţie, de exemplu la care ne concetram şi să conducem maşină în acelaşi timp), pentru că una din acţiuni e preluată de subconştient.
Subconştientul ne vorbeşte sub forma impulsurilor, intuiţilor, presentimentelor. El nu doarme niciodată, controlând toate funcţiile corpului, astfel că organismul funcţionează perfect şi pe timpul nopţii.
Sediul lui este în sistemul simpatic cu centrul în plexul solar, iar al conştientului este sistemul cerebrospinal.

Capacităţile subconştientului
Subconştientul asigură şi controlează funcţiile biologice automate (respiraţia, bătăile inimii, digestia etc) și alte procese acțiuni care devin automate, deprinderile, fără a fi necesar să va gândiţi la ele. El are grijă să ne mentinem sănătoşi. Nimic nu se manifestă în corp fără să aibă un prototip mental corespunzător. Când sugestiile sunt adresate direct Subconştientului, vindecarea se produce mai uşor deoarece nu există interferenţă conştientă care aduce cu sine îndoiala.
Suconstientul capteza şi înregistrează în permanentă informaţiile din jurul nostru, emoţiile, senzaţiile, imaginile, sunetele şi gusturile, pentru că apoi să le claseze şi să le organizeze. Păstreză în memoria sa tot ceea ce ştiţi, ce aţi învăţat, amintirile şi imaginile, pe care vi le mai amintiţi sau nu.
Există mai mult de zece miliarde de celule în creierul omului și majoritatea se găsesc în zona inconştienţă. Fiecare celulă are posibilitatea de a înregistra în jur de 100 000 de coduri, care corespund unor bucăţi de informaţie.
Un om de treizeci de ani acumulează în jur de trei trilioane de amintiri înscrise în subconştient.
Ni se tot zice să gândim pozitiv. Dar gândirea pozitivă ascunde teama de a gândi negativ, iar teama este ceea ce simte şi va reflecta subconştientul.
Mai simplu ar fi să ne gândim că subconştientul stochează toate amintirile şi lucrează cu toate gândurile noastre, le preia, iar dacă ele sunt mereu negative, depreciative, el acţionează în consecinţă.
Vi s-a întâmplat vreodată să nu găsiţi soluţia la o problema şi a două zi să apară pur şi simplu că fiind foarte simplă? V-aţi gândit cine e responsabil pentru acest success? Subconştientul, care nu doarme niciodată.
Imaginaţia îşi are sediul în subconştient.

Cum funcţionează subconştientul
Credinţele noastre sau cele acceptate de la alţii, cele din mediul familial şi social, ce am crezut de-a lungul vieţii nostre, ceea ce s-a stocat în perioada copilăriei (e cea mai vulnerabilă etapă pentru dezvoltarea subconştientului), alcătuiesc scheme de gândire după care operăm şi ne comportăm. Aş modifica puţin cuvintele lui Descartes -„Cuget, deci exist” spunând: cum gândesc, aşa exist, căci devenim şi trăim după ceea ce gândim.
Am putea face o pauză şi un exerciţiu: gândiţi-vă ce anume vi s-a spus în copilărie de către părinţi, învăţători, profesori, persoane pe care le-aţi admirat sau care v-au influenţat creşterea; dacă v-aţi amintit, vedeţi dacă aceste sugestii se potrivesc cu credinţele dvs. de astăzi; dacă aţi primit sugestii negative observaţi dacă comportamentul dvs. din prezent face ceva costant pentru a demonstra că persoană din trecut nu a avut dreptate;vedeţi  dacă cumva nu vă sabotați ca să-I dați dreptate, pentru că acum e déjà credința voastră si tendința e s-o apărați.
Subconştientul nu face discriminare între informaţiile primite, nu judecă, nu gândeşte şi este neutru; nu înţelege negaţia, gluma şi nu face diferenţa între perioada agitată sau momentele când suntem trişti şi debusolaţi şi gândim negativ; el preia gândurile noatre puternice făcându-le realitate, lăsând însă liberul arbitru, conştientul. El nu va şti să facă diferenţa între vis şi realitate, între un fapt imaginar şi unul trăit, şi nici între prezent şi viitor, este atemporal.

Subconştientul şi hipnoza
Între 1843-1846, când eterul nu era încă descoperit, doctorul James Esdaille, chirurg scoţian opera pacienţi sub anestezie mentală (hipnoză). I se sugera subconştientului pacientului că nu se va produce nici o infecţie. S-a constat că mortalitatea postoperatorie era foarte mică – 2% – 3% pentru acea perioada, iar bolnavii nu simţeau nici o durere.
Mai târziu, peste o sută de ani doctorul în sugestie şi hipnoză, Vladimir Gheorghiu, foloseşte hipnoza în intervenţii dentare.
Miturile despre hipnoză nu încetează să ne uimească. Un client m-a întrebat dacă există posibilitatea să nu se mai trezească din hipnoză. I-am arătat ultimul client care dormea în cabinet de un an. Glumesc, nu am făcut asta!
Hipnoza este modalitatea prin care putem să ne adresăm subconştientului, să-I dăm sugestii utile nouă. Acest lucru nu înseamnă anihilarea completă a conştientului, ci încetinirea activităţii sale. Ştim cu toţii cât de greu este să oprim şirul gândurilor, conştientul trebuie să fie mereu preocupat de ceva. Dar în timpul hipnozei atenţia pentru lumea externă se îngustează.
Să ne amintim un moment când eram atât de atenti la un film încât cineva din camera ne striga şi nu l-am auzit…sau ascultam o melodie şi am uitat să coborâm unde trebuia, acestea sunt tot un fel de transe şi îngustări ale câmpului conştiinţei.
Deasemeni, fiind stocate toate amintirile noastre putem prin regresie să înţelegem cauze ale unor afecte prezente, cauze pe care conştientul le-a împins dornic să le uite ( reprimarea-refularea) sau dimpotrivă să le punem într-un depozit, la un loc sigur de unde nu mai pot influenţa viaţa de zi cu zi, amintiri traumatizante, prin amnezie.
Putem identifica rădăcinile ticurilor, anxietăţilor sau obiceiurilor care astăzi ne sunt defavorabile şi să înţelegem mecanismul lor.
Pentru că e sediul imaginaţiei, iar imaginaţia este mai tare decât voinţa, putem proiecta prin progresie ceea ce dorim pentru noi în viitor, fie cel apropiat, un examen, fie unul mai îndepărtat.
Dacă aţi vizionat “Titanicul” aş dori să aveţi o viziune cu imaginea icebergului al cărui vârf se vedea puţin şi îl vom asemui cu Conştientul şi ceea ce nu se vedea, dar era mult mai adânc şi a fost decisiv, partea din apă, care poate fi asemuită cu Subconştientul.
Surse
Puterea extraordinară a subconstinetului, Joseph Murphy
ThomasTroward – Prelegerile de la Edinburgh asupra Ştiinţei Mentale
Hipnoză Clinică- Ion Dafinoiu

Creierul din inima

 

„Există un creier și în inimă cel puțin metaforic vorbind. Inima conține neuroni și ganglioni care au aceleași funcții ca și cei din creier, ca de exemplu memoria. Ceea ce oamenii nu știu este faptul că inima trimite mai multe informații spre creier decât o face creierul spre inimă”,  a declarat dr. Rollin McCraty, din cadrul Institutului Heart Math (California).
În Antichitate, grecii, babilonienii, mesopotamienii credeau că inima este centrul înțelepciunii, locul din care se nasc toate sentimentele și gândurile.
În anii 1970 Joel și Beatrice Lacey de la Institutul de Cercetare Fels au descoperit că atunci când creierul trimite semnale inimii, aceasta nu se supune automat. Creierul însă se supune tuturor instrucțiunilor trimise de inimă.
Câțiva ani mai tarziu, în 1991, Dr. Andrew J. Armour de la Institutul Heart Math, a folosit pentru prima dată conceptul de creier al inimii.
Descoperirile sale demonstrează că inima este dotată cu o rețea de neuroni, neurotransmiţători, proteine și celule asemănătoare celor din creier, care pot acționa independent de creier.
Această independență explică de ce inima unei persoane aflate în moarte cerebrala continuă să bată sau de ce persoanele care au suferit transplanturi de inimă își schimbă gusturi, dorinte, chiar personalitatea.
Sistemul nervos al inimii conține aproximativ 40.000 de neuroni (60-65% din celulele inimii sunt celule neuronale) care detectează sensul circulaţiei hormonilor, ritmul cardiac, au legături cu arterele, organele, cu pielea și trimit informații către creier.

Relația inimii noastre cu zona emoțională….

Inima bate în funcție de starea de bine a întregului organism.
Institutul Heart Math documentează faptul că informațiile codificate în emoțiile noastre influențează modul în care inima informează creierului ce substanțe chimice să producă în corp în orice moment.
Inima noastra e un fel de interfață care transforma toate emoțiile și convingerile noastre în energii electromagnetice. Deci, prin sentimentele noastre, prin iubire, iertare, compasiune dar și prin mânie, ură, supărare noi putem produce modificări atât în trupul nostru cât și la mulți km in afara noastră.” Gregg Braden
Inima are un câmp magnetic de 5000 de ori mai puternic decât creierul și un câmp electric de 100 de ori mai puternic. Produce 21/2 wați de energie electrică de fiecare dată când bate, creând un câmp electromagnetic identic cu câmpul electromagnetic din jurul pământului și radiind la douăzecișicinci de metri de corpul nostru.
Experimentele realizate au demonstrat că focusarea pe emoții pozitive influențează și controlează în mod direct starea de sanatate fizică și emoțională, inima transmițând impulsuri creierului ce determină scăderea nivelului de cortizol- al stresului, îmbunătățirea modului de funcționare a fiecărui organ, dar și mărirea capacității intuitive și îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți. Compasiunea, de exemplu ridică nivelul imunoglobinei A, anticorp secretor care mărește rezistența la boală a sistemului nostru imunitar.
Stresul, furia, emoțiile negative creează dezechilibre între conexiunea creier inimă, determinând efecte ca lipsa de memorie, incapacitatea de concentrare, ritm inegal al inimii prin eliberarea unui hormon ce slăbește sistemul imunitar și comprimă vasele de sânge, cu influențe asupra tensiunii arteriale.
Inima are capacități autovindecătoare. O monitorizare atentă a gândurilor și sentimentelor noastre duce la echilibrul inimii cu creierul, inima fiind capabilă să găsească soluții intuitive, iar creierul pe cele logice.
Inima are abilitatea de a anticipa anumite evenimente.
Un studiu efectuat cu participanți cărora li s-a măsurat activitatea inimii și a creierului, a demonstrat că reacțiile psihologice au venit cu 6 secunde înainte ca imaginile agresive și non-agresive, expuse aleatoriu, să fie vizualizate.
Inima poate memora, poate învăța emoțiile, detecta emoțiile altor persoane, percepe sentimente de singurătate, stres, depresie, bucurie. Poate influența deciziile, percepția persoanei etc.
Inima poate influența activitatea cerebrala. Când suntem furioși, frustrați se creează inhibiția corticală care afectează claritatea gândirii, coordonarea, mișcarea. Schimbând starea cu una pozitivă creierul primește semnalul de schimbare trimițând semnale de acțiune specifice.

Freeze Frame este un exercițiu realizat de Institutul Heart Math pentru schimbarea stării:
1. Schimbă atenția în zona inimii. Păstreaz-o timp de 10 secunde. Respiră normal.
2. Amintește-ți o situație bună din viața ta și sentimentul poztiv pe care îl aveai. Încearcă nu numai să vizualizezi, dar mai ales să simți din nou acele momente plăcute.
3. Intreabă-te, “ce pot să fac în această situație pentru a o îndrepta?”
4. Ascultă-ți inima. S-ar putea să auzi sau să nu auzi nimic, doar să te simți mai calm.

Tipuri de memorie

Tipuri de memorie

Diversele concursuri care folosesc capacitatea memoriei ne demonstrează că această capacitate poate fi îmbunătățită prin exercițiu. Unii participanți intervievați au spus că secretul constă în exercițiu, asocieri (asocierea cărții respective cu o imagine, cu o persoană din viață ta sau o poveste) și atenția la detalii.
Iată câteva recorduri doar……..:
Memorarea unui pachet de 52 de cărți de joc în 21,19 sec.
Memorarea a 164 de nume în 15 minute
Memorarea a 501 cifre în 5 minute și 2660 cifre într-o ora
Memorarea a 124 cuvinte în 5 minute

Speculații sau nu?
Ce culoare are rochița ta preferată? Cum arată camera ta?
Oare este adevărat că dacă gândeșți în imagini te vei uita în sus sau în față? Dacă ai memorie auditivă privirea va fi la dreapta sau stânga în aceeași linie cu urechile, iar dacă accesezi sentimentele te uiți în jos?

După diverse criterii există mai multe forme de memorie:
Memoria de scurtă durata (păstrează informațiile timp de 18 sec. după care participanții la experiment au fost în stare să-și amintească doar 10% din informații). O folosim când când facem o adunare, un calcul sau reținem un număr de telefon.
Memoria de lungă durata conține informații la care ai acces pasiv sau activ
Memoria mecanică folosită în general pentru texte fără o logică aparentă, care nu implică relații între elemente (denumiri geografice, denumiri istorice, numele persoanelor) și nu presupune un efort de înțelegere.
Memoria logică realizează conexiuni între elemente folosind operații de analiză, interpretare; apare mai târziu decât cea mecanică.

În funcție de cum descrie cineva ce trăiește îți poți da seama de canalul senzorial predominant prin care primește informațiile din mediul înconjurător. Căile senzoriale corelează cu gânduri, emoții.
Memoria vizuală este în general canalul predominant. Cei cu memorie vizuală preponderentă învață mai bine citind materialul, iar când sunt mici îi ajută imaginile. Când învață își pot repeta textul privind într-un punct fix. Când povestesc folosesc verbul „a vedea”; ei observă când te îmbraci cu ceva nou.
Cercetătorii descriu o memorie iconică, nu una fotografică. Memoria iconică durează după specialiști în jur de 1/4 sec. Imaginile sunt simplificate, iar cuvintele care pot fi reținute au maxim 4-5 litere.
Cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore au constatat că substanța activă din cafea – cofeina păstrează anumite amintiri pe o durată de cel puțin o zi.
Memoria auditivă. Persoanele cu memorie auditivă preponderentă rețin mult mai ușor ce aud, vocile persoanelor, zgomotele dintr-un spațiu, muzica. Există și un tip de memorie auditivă-digitală la cei care își repetă ascultând vocea interioară. Copiii cu memorie auditivă repetă cu voce tare textul pe care îl au de învățat. Când se supără își manifestă frustrarea țipând sau plângând.

Memoria kinestezică se observă la persoane care rețin mișcările mai bine, care au o capacitate de exprimare a emoțiilor prin mișcări și când vorbesc descriu ce fac. Este specifică sportivilor, chirurgilor ( au o coordonare foarte bună mână-ochi).
La copiii kinestezici vom observa că memorează mai ușor scriind când învață. Când se supără pot arunca cu obiecte.
Memoria olfactivă este întâlnită la persoanele pentru care mirosurile produc amintiri, activează emoții diverse care pot fi recunoscute și după 20 de ani. Are și un rol protector dacă ne gândim la mâncăruri alterate, la gaze și otravă. Receptorii noștri olfactivi pot deosebi până la 10.000 de mirosuri.
Un adolescent are 12 milioane de celule olfactive. Unii câini au 14 milioane, iar ursul are mai mult. Odată cu înaintarea în vârstă numărul celulelor olfactive scade.
Există companii publicitare din Franța, Germania, Italia, Anglia, Tokyo, SUA care au realizat promovarea produselor bazându-se pe publicitate odorantă (Axe Shower, Dero Surf, cd-uri aromatizate, Sony Ericsson a produs „telefonul mobil aromatizat”, „Scent-emitting LCD Display System”, timbre cu miros de ciocolată).
Memoria gustativă este asociată cu arome și gusturi (vă amintiți de criticul culinar din Ratatouille? Mai puțin utilizată de oameni, există însă meserii care o folosesc- degustătorii de vin, criticii artei culinare.
Un adult are aproximativ 9.000 de muguri gustativi, mai ales pe fața superioară a limbii, dar există un număr redus pe palat și pe faringe.
Cu cât folosim mai multe canale atunci când învățăm, cu atât reținem mai bine.
Cum îmbunătățim memoria
1. Repetiția
2. Concentrarea
3. Înlănțuirea- asocierea sau o poveste cu fiecare element pe care trebuie să-l reții dezavantajul este că trebuie să reiei mereu toată povestea ca să ajungi la elementul pe care nu ți-l aminteșți.
4. Cuvinte cheie- asocierea unor părți din cuvinte cu imagini vizuale utilă pentru învățarea limbilor străine.
5. Metoda Loci (localizarea)– dacă te plimbi pe un traseu cunoscut, stochezi informațiile în zone diferite (puncte cunoscute de pe traseu), iar când ai nevoie de ele poți rememora drumul și recupera informațiile.
6. Reconstrucția cadrului- ne amintim contextul în care eram (plecând într-o camera pentru a lua ceva uităm ce anume am vrut să luăm și ne intoarcem în camera unde ne-a venit ideea că avem nevoie de acel ceva și ne amintim.
7. Mirosul- s-au făcut cercetări care arată că activarea mirosului față de alte simțuri se produce mult mai rapid – s-a considerat că dacă simțim un parfum anume ne amintim de persoană sau locul unde l-am detectat prima dată.
8. Harta mentală- pune punctul principal pe pagină, de la el pornesc linii mai apropiate sau depărtate în funcție de importanță colorează-le diferit pentru a stimula memoria vizuală și eventual adaugă o imagine
9. Fă un lucru ieșit din comun. Dacă ți s-a întâmplat să închizi aragazul iar când ai părăsit casa să te întrebi dacă ai făcut acest lucru există un remediu pentru neliniștea ta: poți adăuga gestului de închidere a aragazului un gest diferit- de exemplu să bați din palme. Când te vei întreba dacă ai închis aragazul îți vei aminti dacă ai bătut din palme.

Despre creier

  Structura creierului

           Creierul este alcătuit din două emisfere.
            Emisfera stângă este locul în care se află centrul limbajului, neuronii se grupează şi primesc stimuli prin sunete sau imagini (vedere) şi creează limbajul, limba vorbită şi înţelegerea limbajului. Este  analitică, logică, definindu-se prin secvenţialitate şi ordine.
            Emisfera dreaptă nu vorbeşte, dar este foarte atentă la sunete şi muzică și deţine impresiile. Cercetarea ştiinţifică a dovedit că atunci când sunt emise sunete pure şi muzică fără cuvinte, în partea dreaptă a creierului are loc o activitate mult mai intensă. Prin Scanarea PET se poate măsura consumul de glucoză din celule şi aceasta este energia primară a creierului. Emisfera dreapăa e mai deschisă paradoxalului și situațiilor noi.
Corpul Calos permite emisferei drepte să se coordoneze cu emisfera stângă şi emisferei stângi să se coordoneze cu cea dreaptă.
Dacă tăiem creierul pe jumătate se vede zona de bază, numită Creier reptilian, care este responsabil cu funcţionarea automată a corpului, inimii, respiraţiei.
Stratul aflat în partea superioară a lui este numit Creierul limbic (aici procesăm emoţiile); mai există un alt strat, tot în partea superioară, numit Neocortex.

Celula creierului este neuronul.Cercetarile efectuate au concluzionat ca există 86 de miliarde de neuroni în creierul uman. Numărul de sinapse pentru fiecare neuron din creier e de la 1.000 până la 10.000:
Celulele creierului uman pot stoca de cinci ori mai multa informatie decat Eciclopedia Britanica.
Cel mai redus sistem nervos care are doar 302 neuroni aparține viermelui plat, Caenorhabditis elegans care are o lungime de 2 mm.

Șobolanul în schimb are un număr de neuroni cu doar o mie de ori mai mic decât al omului și dispune de o capacitate remarcabilă de a învăța, potrivit unui studiu realizat de Universitatea Arkansas.
Cu cât veţi avea mai multe conexiuni, sănătatea voastră se va îmbunătăţi, veţi fi mult mai inteligenţi şi mai creativi.

Stările creierului

Procesele de recepţionare şi transmitere a informaţiilor creează un câmp electromagnetic, măsurabil prin electroencefalograma în cicli/sec.
Aceste câmpuri de unde electromagnetice pulsează încet, mediu, rapid şi ultrarapid- creierul poate atinge de la 33 cicli/sec până la 150 cicli/sec.
Stările creierului indică cât de rapid pulsează câmpul electromagnetic, ca urmare a activităţii neuronilor sau celulelor creierului. Starea Delta este asociată cu somnul, activitatea creierului este lentă, de la 0,5, până la 4 cicli/sec.
Starea Theta, de la 4 – la 8 cicli/sec este locul visării şi al viziunilor, în care nu suntem conştienţi de lumea exterioară, iar experienţa interioară devine reală şi plină de viaţă, iar sistemul nervos le interpretează ca atare.
În starea Alfa activitatea creierului se intensifică, iar atenţia începe să se îndrepte către lumea exterioară. Alfa este o stare în care sunteţi relaxaţi, dar şi conştienţi de lumea exterioară, de aceea este o stare foarte importantă în managementul stresului şi în performanţa atletică.
Alfa reprezintă puntea dintre Theta şi Beta, în starea Alfa fiind direcţionaţi către interior şi exterior.
În starea Beta (12-16 cicli/sec. sau 18-150 cicli/sec.) devenim mai conştienţi de lumea exterioară, cea din timpul activitatilor cotidiene.

Creierul si perceptiile

Reţelele neurologice definesc modul în care percepem lumea.
Dacă un grup de 10 oameni se află în aceeaşi cameră, ei sunt în aceeaşi lume fizică, dar în 10 lumi diferite, din punct de vedere perceptual– la nivelul percepţiilor, fiecare dintre noi se află în propriul său univers.
            Primim aproximativ 400 de miliarde de biti pe secunda  de informații prin cele cinci simțuri, din care aproximativ 2000 de biti trec prin constiinta noastra.
În anii ’30 Edmund Jacobson, (creatorul Tehnicii de Relaxare Progresiva pentru reducerea stresului) a descoperit ca atunci când vizualizăm mișcări fizice, la nivelul mușchilor implicați în activitatea respectivă există mișcări subtile musculare.
Ulterior, s-a descoperit că dacă se măsoară din punct de vedere electric, folosind RMN sau scannere PET ceea ce iese din creierul unei persoane atunci când privește un obiect și apoi când îsi imagineaza acel obiect, se constată că în ambele cazuri sunt active aceleași zone ale creierului. Creierul nu distinge între ceea ce vede în mediul înconjurator și ceea ce-și imaginează, dar nu știe diferența dintre acțiunea în sine făcută și acțiunea vizualizată.

Există o poveste despre o învăţătoare care preda la o şcoală din New York, dintr-o zonă foarte săracă; cei mai mulţi dintre elevii acestei şcoli nu erau admişi la liceu şi foarte puţini ajungeau la facultate, excepţie făcând copiii din clasa acestei învăţătoare. În clasa ei, majoritatea copiilor reuşeau la liceu, mergeau la facultate şi aveau succes în carieră. Consiliul profesoral a dorit să afle ce program educativ se aplica în clasa ei. Ea a răspuns că doar îi iubea pe toţi copiii, ca şi când ar fi fost copiii ei.
            Aceşti copii proveneau din familii dezbinate, sărace, cu părinţi dependenţi de droguri, dar ea nu îi lăsa să rămână în cutia perceptuală a inferiorităţii; ea avea o viziune mai elevată pentru ei, ceea ce le permitea copiilor să pătrundă într-o zonă a respectului de sine, să aibă o altă percepţie despre ei înşişi.
Modul în care ne percepem pe noi şi pe ceilalţi reprezintă are o mare influență în viața noastră.

 Despre meditatie si nu numai….

Dr. Nuberg şi a asociaţii ne-au adus mai multe informații despre o zonă a creierului care este responsabilă de spaţialitatea interioare- zona orientării. Ea se află înspre partea dorsală a creierului şi ne îndreaptă atenţia către spaţiul exterior, face o hartă a voastră, interioară, orientându-vă în spaţiu.
În timpul meditației această zonă îşi încetineşte activitatea, apoi, se opreşte și ne permite să avem percepția spaţiului interior.
Cei care meditează sunt familiarizaţi cu intensificarea activităţii creierului în stările.
Stările meditative, de profundă relaxare- Alfa şi Theta intensifică activitatea creierului și determină diminuarea secreţiei de hormoni ai stresului, scade presiunea sanguină și încetinește ritmul cardiac şi al respiraţiei,deci sunt influnțate Neocortexul, Sistemul limbic și Creierul reptilian.
Revista Academia de științe (SUA), si Le Temps (Elvetia) au publicat rezultatele experimentelor făcute de cercetătorii de la Universitatea Madison pe voluntari care practicau, sporadic sau cu regularitate, meditația (inclusiv călugări budiști) demonstrând că cei care practică zilnic, au capacitatea de a produce schimbări semnificative ale undelor, deci diverse stări de conștiință. Ei au observat ca meditația generează o coordonare puternică între diversele regiuni ale creierului, determinată de o reorganizare a conexiunilor neuronale. Ei au folosit o meditație bazată pe compasiune universală.
Starea alfa este este caracteristică meditației.
Ei au considerat ca meditația are efecte benefice asupra sănătății (în multe spitale din SUA, se practică meditația pentru gestionarea stresului cronic sau a unor forme de cancer), a deficitului de atenție și probleme legate de anxietate, reducerea tensiunii arteriale,a stresului (cu 40-50% după o lună de practicare zilnica a meditației), îmbunătățirea calității somnului; ajută echilibrarea emoțională și întărește sistemul imunitar, predispune la creativitate, dinamică și acțiune.

Creierul si muzica…..

Georgi Lozanov ( 1926-2012), psihoterapeut de origine bulgară a dezvoltat metoda de învățare rapidă, numită Sugestopedie, a șasea și cea mai nouă metodă prin care limbile straine pot fi învățate de 3-5 ori mai rapid decât prin metodele convenționale.
Predarea se face pe fond de muzica barocă sau electronică, pe un ritm de 60 bătăi pe secundă. Informațiile sunt citite studenților în ritm de 4, 8 sau 12 bătăi, 8 fiind mai frecvent. Tonul vocii se schimbă pentru fiecare ,,bucată” de informație, reducând plictiseala.
Tom Kenyon, muzician inițial, iar apoi psihoterapeut a inceput sa lucreze folosind muzica şi  compunând muzică pentru clienţii săi în cadrul procesului psihoterapeutic. În 1983, a pus bazele Cercetării Acusticii Creierului, luând naștere tehnologia psiho-acustică, folosită acum în toată lumea. El este creatorul colecţiei de CD-uri destinate Cercetării Acusticii Creierului prin Programul Creierul perfect.
După 20 de ani oamenii de știință au fost de acord că folosind această tehnică se poate crește creativitatea, inteligența si se poate reduce stresul.
El a creat o serie de cd-uri cu sunete a căror frecvenţe au rolul de a crea o stare modificată, care să-i permită creierului să treacă prin diferite frecvenţe, ajungând la stările Beta, Delta și Alfa. Aceste sunete sunt preluate de către cortexul auditiv şi sunt trimise în diferite zone ale creierului. Scopul este de a crea noi reţele neurologice care determină creşterea creativităţii, inteligenţei şi realizarea stării de bine.
Există și scopuri precise ale fiecarui cd în parte- reducerea insomniei, invățarea pasivă pentru a vă învăţa creierul cum să pătrundă în interior, pentru a primi informaţii, pentru a căpăta o nouă perspectivă asupra unor probleme cu care vă confruntaţi şi a vă aduce toate aceste resurse sub formă de soluţii.
O altă categorie abordată este eliberarea de limitările psihologice, tiparele şi obişnuinţele noastre emoţionale care ne împiedică să fim mai creativi, mai inteligenţi. pentru aceasta el folosește un cd care are la bază activitatea de hipnoză medicală a Dr. Milton Erikson, folosind metaforele eriksoniene.

Creierul și vârsta….

            Cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh au realizat timp de trei ani un studiu corelând exercițiile fizice de semnele îmbătrânirii creierului:  “Deși nu putem afirma că exercițiile fizice reprezintă factorul cauzator al acestui studiu, știm cu siguranță că mișcarea făcută la vârsta mijlocie scade riscul de apariție al demenței odată cu îmbătrânirea”, a declarat Simon Ridley, directorul din cadrul Centrului de Cercetare al Alzheimerului din Marea Britanie.
În cadrul acestui studiu s-au scanat 638 de persoane trecute de vârsta pensionării și s-a observat că aceia care sunt activi din punct de vedere fizic nu au suferit o micșorare a creierului masivă.  Mișcarea mărește cantitatea de sânge care traversează creierul, iar oxigenul și nutrienții duc la o încetinire a preocesului de micșorare a creierului.
S-a constatat că rezolvarea cuvintelor încrucișate, cititul sau socializarea nu ajută atât de mult ca și câteva plimbări săptămânale. Materia albă a persoanele active trecute de 70 de ani avea mai puține zone deteriorate, comparativ cu persoanele sedentare și exista un nivel mai mare al materiei cenușii.
Concluzia acestui studiu a fost că exercițiile fizice efectuate de persoanele vârstnice ajută la protejarea creierului, împiedică micșorarea acestuia și totodată blochează semnele îmbătrânirii, printre care și demența.

Surse
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Incredibil/121022/Creierul-uman-Lucruri-ascunse-la-o-sinapsa-distanta-de-noi.html
http://www.scientia.ro/blogul-scientiaro/3162-cai-neuroni-are-creierul-uman.html
http://destepti.ro/meditatia-si-efectele-benefice-asupra-creierului
Tom Kenyon, Programul creierului perfect

Timiditatea

Timiditatea

                    În societatea noastră timiditatea este considerată astăzi un handicap. În școală timizii evită competitiile,e vita sa-si expuna parerile. Posturile de conducere sunt vizate de cei care știu să se impună, cărora le place sa vorbească în fața colegilor. În realitate timiditatea este o anxietate legată de expunerea la anumiți factori, situații sociale, situații de performanță manifestând un comportament de evitare. Psihologul Raphael Styger susține că una din trei persoane suferă de timiditate

Tipuri de timiditate
1. Timidul propriu-zis, unde timiditatea este o caracteristică  permanentă;
2. Timidul „temporar” – care suferă de „crize” periodice de timiditate, generate  de anumite situații;
3. Timidul excesiv suferă de o formă extremă de timiditate, „sociofobie”.

 Ce simte/crede
–                frica de evaluare critică a celorlalți;
–                sentimente de rușine;
–                credințe legate de inferioritate față de alții, dacă ceilalți îi văd punctele slabe, atunci nu va mai fi plăcut,  iubit,apreciat;
–                nesiguranță în raport cu ceilalți;
–                se subevaluează;
–                disconfort in medii sociale;
–                un grad de nervozitate pentru că există un dialog în paralel pe care timidul îl are cu el la fiecare frază de tipul  “Vreau să        pot!, Trebuie să arăt că sunt bun și să fiu apreciat!”ca o goana veșnică pentru a umple zona destinată încrederii in sine și o critică constantă venită din credința că nu este bun, că e o prostie ce vrea să zică, că alții vor râde de el;
–                este frica de eșec care are proporții uriașe în viziunea sa asupra percepției celorlalți despre sine;
–                frustrat, neliniștit, nefericit.

Cauze
–                există cercetări care consideră că timiditatea se transmite genetic, părinții timizi formând copii timizi;
–                poate surveni pe parcursul creșterii datorate educației- dacă afecțiunea manifestată față de copil lipsește acesta va deveni    nesigur, aflându-se de multe ori în disconfort într-o societate; o educație prea severă poate determina deasemeni închiderea în sine și neîncredere în forțele proprii; standardele prea înalte ale părinților pot determina copilul să nu mai îndrăznească să-și exprime părerile convins că nu sunt bune;
–                eșecuri repetate sau evidențierea lor de către persoanele importante pentru ei determină scăderea stimei de sine și neîncrederea în forțele proprii:
–                etichetarea copiilor ca timizi cu o conotație negative;
–                complexul de inferioritate, Eu-l ideal nu coincide cu cel real.

 Manifestări
–                se manifestă ca o stare de autoapărare pentru timid, părând că-l ferește să primească critici de la ceilalti și                                a-și confima  astfel părerea negativă despre sine;
–                singurătate nedorita care duce la izolare;
–                fluență verbala scăzută;
–                nu ințiaza relații noi;
–                au o stare defensivă în general și pot fi atât introvertiți cât și extrovertiți;
–                extrovertiții lasă impresia că se descurcă ușor în mediul social, dar ei fac eforturi și câteodata își asumă riscuri tocmai pentru a atrage atenția și recunoașterea asupra lor;
–                neîncrederea în sine îi poate face uneori agresivi în modalitatea de a-și impune părerile;
–                de multe ori pot fi percepuți negativ de ceilalți datorită reacțiilor lor: unii aroganți că nu se implică și oamenii pot percepe că nu sunt interesati de subiectele lor, neinteresanti, fără păreri proprii, agresivi;
–                pot să se refugieze în diverse vicii pentru a nu mai simti disconfortul social și a se simti puternici: alcool, droguri, fumat;
–                reacții organice (tremurat, bâlbâiala, înroșire), boli somatice, disfuncții sexuale;
–                boli nervoase: depresie, nevroză, psihoză.

 Puncte bune ale timidului
–                o mai bună observare a celorlalți;
–                o cercetare mai profundă poate duce la invenții, având în vedere că timidul așteaptă să fie apreciat și recompensa este o recunoaștere a meritelor sale;
–                timizii preferă să comunice în scris, se exprimă mult mai bine.

 Cum lucrăm cu timizii la nivel terapeutic?
–                se lucrează la nivelul încrederii în sine, prin tehnici de întărire aEu-lui;
–                se lucrează la nivelul stimei de sine;
–                scara valorilor;
–                tehnici de relaxare, transă;
–                stabilirea situațiilor când este normal să ai emoții și când emoțiile sunt funcționale; este normal să fii timid când te afli in fața unor situații noi, stresante etc.; când devine o problemă?;
–                stabilirea unor standarde normale, nu suprarealiste- timizii au impresia că trebuie să facă lucrurile perfect; dacă nu sunt de nota 10, înseamnă că vor fi criticați;
–                expunere gradată, joc de rol.

Exercitii pentru timizi
–          pentru că ai un simt de observatie bun observă ce îi place unei pers din anturaj și gândește-te la o întrebare/subiect de discuție- ai minim o interacțiune cu o persoană noua pe zi;
–          menține interacțiunea și în zilele următoare;
–          fă intenționat o gafă mică și vezi care sunt reacțiile celorlalți pe o scară de la 1 la 10 cât e de grav;
–          ieși în oras cu colegii, nu mai refuza invitațiile găsindu-ți scuze;
–          focusează-te pe calitațile tale (chiar dacă inițial o să zici că nu ai prea multe);
–          verbalizează starea ta, spune celorlalți că ai emoții, te va relaxa;
–          când îti faci probleme ce vei raspunde la lecție, la workshop, la ședință, fii foarte atent ce vorbesc cei dinaintea ta; astfel îti va fi mai ușor să înțelegi ce trebuie să răspunzi, ce subiect se discută și nu în ultimul rând nu vei avea timp să te concentrezi asupra ta;
–          într-o conversație focusează-te pe celălalt- urmărește-i limbajul non verbal, gestica, postura, firul gândurilor;
–          notează-ti într-un jurnal ce impresie a făcut intervenția ta; ca să fii realist în evaluarea intervenției, roagă un prieten să evalueze și el situația și ăa aprecieze.

 Nu fi dezamăgit dacă faci aceste exerciții o dată și nu ocupi încă un loc în gașca preferată a clasei sau între cei care sunt invitați de manager “la o bere”. Nu trage concluzii după un timp scurt de acțiune.