Divortul.Influente asupra partenerilor si copiilor

Căsnicia dumneavoastră nu mai merge. Pot exista probleme grave precum abuz de alcool, violența, relații extraconjugale. Sau pur și simplu lipsa de comunicare v-a făcut să vă îndepărtați unul de celălalt și nu vă mai regăsiți.

Sa iesi dintr-o relatie inseamna sa admiti ca ai gresit si poate pentru unii acest lucru se traduce cu a “nu fi in stare sa duci lucrurile la capat”, “a renunta”, “a nu fi capabil”, “a esua”, “a da gres” si nu este atat de usor de acceptat. Inseamna sa faci fata presiunii sociale, prietenilor si cunostintelor ca femeie/barbat divortat –noul statul. Un divort este asimilat cu o casnicie esuata, dar tot atat de bine ar putea insemna si o experienta din care avem de invatat si care ne-a facut sa fim ce suntem in prezent.

Este un mit ca nu divortam pentru copii. Decat un mediu nociv pentru copil este de preferat o familie monoparentala si o relatie sanatoasa.

Exista mai multe ipoteze, motive pentru care partenerii raman in relatie etc.

Ei nu pleaca pentru ca se formeaza o relatie de codependenta, nesanatoasa. Spun “nesanatoasa” pentru ca de cele mai multe ori unul dintre ei ajunge sa aiba grija si de celalalt, pe langa copii, dezvoltand un sentiment de vina daca il paraseste si invocand motive de grija care ar putea fi caracteristice pentru un adolescent (unde va sta, nu are grija de el etc). In acest fel de relatie, de codependenta el/ea este cea care ia deciziile si are grija de tot, pastrand doar niste aparente si o impresie ca imparte cu cineva grijile. Ii va gasi mereu scuze- “Nu e om rau cand nu (bea, insulta, e violent/a, inseala”..etc) si va folosi copiii ca si scuza pentru a ramane in aceasta relatie pentru ca nu se poate desprinde- “copiii au nevoie de mama/tata!”. Ii este greu si dificil, dar cumva in istoricul ei/lui stie deja cum sa faca fata acestor greutati si nu va renunta.

Partenerii nu ies din relatie pentru ca exista si o teama de singuratate, de a nu-si mai gasi un partener si un parinte bun pentru copii. Frica de singuratate, teama de nou si incertitudine, ingrijorarile financiare, statutul de divortat, vina, rusinea, esecul, temerile legate de gasirea unui partener care sa fie si „parinte” si care sa-i iubeasca copii.

Un alt caz pot fi partenerii care raman in relatii din motive financiare. Ei continua sa imparta aceeasi casa si dupa divort.

Un divort este traumatizant pentru toate persoanele implicate. Este un capitol pe care trebuie sa-l incheie si mai mult decat atat, cu acest capitol se incheie o serie de sperante, increderea ramane sub semnul intrebarii pentru relatiile viitoare. Fiecare sufera in felul sau, nu cred ca putem contoriza. Pare ciudat, dar fiecare etapa, chiar si victimizarea are scopul ei. Daca ea apare, este mai bine sa o parcurgem decat sa o inhibam si sa o renegam. Ea insasi prezinta situatia intr-un anumit fel, aduce cu sine o realitate care poate fi modificata daca schimbam “ochelarii”. “Ochelarii” miraculosi reprezinta resursele noastre prin care putem filtra o situatie si sa vedem si solutii, nu numai problemele. Ei ne vor ajuta sa intram si in alte etape ulterior, functionale si mobilizante. Este un proces complex care poate fi parcurs singur sau insotit, in terapie

In cultura noastra exista tendinta sa coalizam cu mamele pentru ca in general femeile isi exteriorizeaza sentimentele si divortul pare mai vizibil in partea lor. Apoi, lor le raman copiii si ele par sa aiba mult mai multe lucruri de facut singure. Din punct de vedere logistic, mamele care pastreaza copiii au mai multe responsabilitati. Din punct de vedere emotional, cred ca ambele parti sufera.

COPIII

Care este următorul pas, în situația în care aveți copii?

Un climat toxic (abuziv fizic sau verbal, certuri intre parinti etc.) are o influenta covarsitoare asupra copiilor. Se stie ca bazele personalitatii se formeaza in primii sapte ani, cand inconstient luam decizii despre ce este viata, cum e bine sa ne raportam la ea, cata incredere putem avea in adulti, invatam mijloace de adaptare (implicare, pasivitate, lupta- fuga etc.) Este straniu sa te gandesti ca bazele unei personalitati adulte sunt fixate pe o schema care ia nastere asa de timpuriu, dar este adevarat. Copilul vede in familie un model de relatie, comunicare, este modalitatea in care percepe si ii este transmisa iubirea (de preferat neconditionata!), intelege cum se rezolva conflictele si cine le rezolva, cum se iau decizii, cine are puterea si care sunt efectele ei in familie daca e cazul…

In cazurile copiilor veniti in terapie te uiti in primul rand la familie. Parintii nu vad tot timpul o legatura intre comportamentul copiilor si mediul de acasa. Terapia copilului incepe in primul rand cu parintii. Nu intamplator copilul este agresiv cu alti copii, nu intamplator este pasiv si retras, se supara, manios sau plange: toate acestea sunt mijloace prin care el a invatat sa se adapteze mediului de acasa, in primul rand. El ia deciziile cele mai bune pentru el, la momentul si cu mintea de atunci pentru a supravietui si a se dezvolta intr-un mediu. Daca mediul este toxic, el va invata sa se adapteze la un mediu toxic si acest model va cauta sa-l aplice si in alte medii; se va raporta la adulti in felul in care a decis ca e bine pentru el sa se adapteze acasa.

Am avut multi copii in consiliere si terapie care au venit cu aceasta problema. Ei, saracutii incercasera sa fie mai cuminti, sa vorbeasca cu mama, sa vorbeasca cu tata. Este foarte important ca ei sa inteleaga ca uneori adultii au problemele lor, fara legatura cu ei; ca parintii ii vor iubi la fel in continuare; copiii oricum simt cand lucrurile nu merg bine de aceea parintii trebuie sa vorbeasca cu ei, sa nu le ascunda divortul;

Este foarte important pentru viitorul emotional al copilului cum gestioneaza parintii divortul si etapa urmatoare. Daca copiii isi vad mereu mama/tatal plangang, aud comentarii negative la adresa tatalui/mamei, aleg sa fie de partea unuia, adunand aceeasi furie pe care o simt la cel cu care stau mai mult; isi consuma energia lor sa-si aline mama si isi asuma niste roluri prea mari pentru varsta lor. Pot deveni protectori, grijulii si pot trage “concluzii si invataminte” din aceasta experienta, de exemplu: “nu este bine sa iubesti asa mult pentru ca suferi, “barbatii /femeile sunt niste…” etc.

COPII CARE CRESC, VIITORII ADULTI CARE VOR INTEMEIA FAMILII

Relatiile ulterioare si sanatatea lor emotionala va depinde de gestionarea divortului si a relatiei urmatoare dupa acest proces. Copilaria ne influenteaza astfel ca…se poate ca mai tarziu baiatul care poate a simtit in copilarie ca trebuie sa raspunda nevoilor emotionale ale mamei, sa fie el „barbatul, protectorul”, aduna multa furie si manie. El va fugi si, cel mai probabil, va fi indisponibil in relatiile cu femeile, de teama de a nu le rani cu  furia acumulata fata de mama lui neputincioasa. Se poate ca baiatului sa-i fi lipsit prezenta masculina a tatalui, fetei sa-i fi lipsit protectia si aceste aspecte sa influenteze alegerile viitorilor parteneri si asteptarile de la acestia. Este bine sa existe o constientizare asupra acestor tipare pentru a construi o relatie sanatoasa, pentru a–si exterioriza sentimentele, pentru a-si da voie sa simta cu toata inima, pentru a lucra cu driver-ul “be strong” care apare in general pentru a se apara si a nu mai suferi si a suplini si accentua ideea ca “se descurca”. Fata poate va alege si ea, un barbat indisponibil emotional, asa cum a facut mama ei; sau ea nu va fi disponibila emotional pentru barbati. Dar fiecare personalitate este individuala  si unica si percepe intr-un fel acest proces- divortul. De exemplu, in acelasi context, aceeasi familie, fiecare copil poate reactiona diferit si trage propriile concluzii, diferite de ale celuilalt asupra evenimentelor si poate dezvolta comportamente diferite fata de acelasi eveniment. Probabil ca vor fi mai precauti in implicarea emotionala si mai constienti de existenta esecului unei relatii; mai prevazatori cand, la randul lor vor lua decizia unei casatorii.

Divorțăm sau rămânem împreună de dragul copiilor?

Cred ca exista si solutii de mijloc. Am avut in terapie cupluri care au finalizat divortand pentru ca au decis ca este mai bine pentru ei si pentru copil.  Au trecut printr-un divort in care partenerii s-au raportat matur emotional si responsabili pentru copiii lor. In acest caz parintii isi vor imparti in continuare responsabilitatile privind copiii, vor pastra o relatie decenta si prietenoasa intre ei.

Au fost si cupluri care au ramas sa construiasca, atunci cand au considerat amandoi ca se poate.

Dar intre o relatie toxica care nu se amelioreaza si o familie monoparentala, in care celalalt parinte ramane in viata copiilor sai, este indicat sa alegem ultima varianta.

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s