EU NU POT sau despre neuroplasticitatea creierului

Standard

EU NU POT sau despre neuroplasticitatea creierului

Ştim cu toţii că neurogeneza (capacitatea creierului de a produce noi neuroni) are o intensitate mai mare în primii ani de viaţă, scăzând apoi ulterior. Dar creierul are totuşi capacitatea de a crea noi reţele neuronale şi să dezvolte abilităţile pe care le dorim prin antrenamente continue asupra corpului- sport, muzică şi asupra minţii – exerciţii, meditaţie (acest fenomen este numit neuroplasticitate).

Barbara Arrowsmith-Young, autoarea cartii  “Femeia care şi-a modificat creierul”, specializată în studiul copiilor a aplicat principiile neuroplasticităţii în tratamentul tulburărilor de învăţare şi a avut rezultate remarcabile cu acest program implementat în 54 de şcoli. A dezvoltat programul deoarce ea însăşi s-a născut cu o incapacitate de a înţelege concepte, relaţii, abstractul, spaţiul, datorită lipsei unor conexiuni în emisfera stânga.

“Stimularea repatata a celulei A faţă de B determina modificări metabolice în unul sau ambii neuroni şi eventual axodendritice care modulează eficienţa transmisiei sinaptice” (Legea lui Hebb). Este nevoie de răbdare şi antrenament perseverent, iar creierul se reconstruieste si adapteaza datorită stimulilor repetaţi.

Unele metode ar fi:

  1. Exerciţiul zilnic, făcut conştient şi perseverent.

Studii făcute pe violonişti care exersează zilnic au demonstrat că zonele creierului responsabile cu motricitatea mâinii s-au mărit- creierul lor stochează secvenţă de mişcări necesare pentru a cânta piesă respectivă. Datorită practicii îndelungate apar schimbări în creier, deci creierul se schimbă în funcţie de experienţele noastre.

https://www.youtube.com/watch?v=TerZoyuyEAg

  1. Meditaţia

„Indiferent dacă obiectul credinţei voastre este real sau nu, veţi obţine aceleaşi rezultate”, (Philip Paracelsus, alchimist şi medic elveţian (1493-1541).

Să luăm un exemplu: ne gândim la un tren şi la un OZN. Pe unul îl ştim foarte bine, iar despre celălalt avem informaţii din presă, net etc. Mintea procesează pentru amândouă la fel, dând ambelor o imagine şi o formă; pentru minte nu există nici o diferenţa între identitatea reală şi cea construită. Când ne imaginăm ceva se creează acelaşi tip de conexiune neuronală. Pentru a ajunge la realitate trebuie să folosim imaginaţia, să vrem ceva, acest lucru dă naştere unui gând, unei imagini, unei emoţii.

Talamusul, locul din centrul creierului unde ajung senzaţiile şi gândurile noastre, nu face nici o distincţie între realitatea interioară şi cea exterioară. Deci dacă lucrăm suficient cu ele, pot deveni realitate.  Dacă medităm asupra unei idei, talamusul va atinge un punct de stimulare asemănător cu cel de percepţie a senzaţiilor, ajungând să răspundă la subiectul respectiv că şi când ar fi real.

Dar cel care controlează modul de funcţionare a tuturor regiunilor creierului, responsabil cu intenţia, puterea de concentrare şi observare, cu inspiraţia şi implicat în procesul creaţiei AICI ŞI ACUM, este Lobul Frontal. Când suntem foarte concetraţi la ceva, mintea devine una cu obiectul atenţiei, iar lobul frontal exclude factorii din mediul înconjurător. În acelaşi timp scade activitatea amigdalei care generează anxietate şi frică.

Atunci când ne-am hotărât să facem ceva el decide acţiunea, reglează comportamentul (controlează impulsurile, ia în calcul consecinţele, învaţă din greşelile trecute), face planuri de viitor- ce ar fi dacă…?

Prin meditaţii şi focusarea gândurilor pe un subiect se activează lobul frontal.

Prin meditaţii se activează şi lobul parietal, asociat cu conştiinţa şi cu sentimentul de sine în relaţie cu timpul.

Deasemenea, practicarea meditaţiei creşte semnificativ densitatea materiei cenuşii din hipocampus, cu rol în învăţare, memorare, compasiune, empatie şi introspecţie.

Universitatea Wisconsin a realizat o serie de experimente cu oamenii care meditează prin vizualizare, concentrarea asupra unui punct şi generarea compasiunii. Modificările la nivelul creierului au fost măsurate prin RMN şi EEG cu 256 de senzori. Subiecţii îşi modificau voluntar activitatea cerebrală prin focusarea pe anumite gânduri/stări şi aveau un impact emoţional mai scăzut la durere.. Interesant este că şi atunci când nu meditau, activitatea parietală a suiectilor testate era ridicată. Experimentele realizate au demonstrat că stările de iubire, de recunoştinţă dilată, modifică lanţurile de ADN, iar la stres, furie, frustrare, moleculă de ADN se micşorează, se contracta şi implicit blochează codurile sale.

  1. Rugăciunea

Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropshofiziologie a Institutului de Cercetaree şi Dezvoltare Psihoneurologica Bekcterev a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timpul rugăciunii. A descoperit o stingere completă a cortexului cerebral, starea asemănătoare cu a bebeluşilor de 3 luni aflaţi lângă mama lor, în siguranţă. În această stare energiile negative care se manifestă ulterior în plan fizic ca şi boli, dispar sau se mută în plan secund.

Neurologul Andrew Newberg afirmă că în timpul rugăciunii sunt activaţi lobii frontali, responsabili cu atenţia, modularea comportamentului şi cu exprimarea limbajului. S-a înregistrat deasemnea şi o scădere a activităţii în lobii parietali, zona care răspunde de orientare şi perceperea tridimensională a obiectelor în spaţiu, ceea ce ar oferi o explicaţie pentru senzaţia de ieşire în afară timpul şi spaţiul, raportată de subiecţii şi care da senzaţia de comuniune spirituală.

Deci meditaţia, rugăciunea şi concentrarea intensive pot să declanşeze o formă neobişnuită de activitate neuronală.

Fiind conştienţi de noi, de respiraţie, de corp, de sentimente, de acţiunile şi de gândurile noastre ne putem crea conştient propria realitate (putem scădea stresul şi anxietatea, emoţiile, ne putem transformă stările interioare, atitudinile, modul de abordare a unei situaţii, ne putem modifică gândurile cu care vrem să operăm, etc.).

Factori care influenţează neuroplasticitatea:

– în mod pozitiv: somnul odihnitor, exerciţii fizice, consumul apei zilnic şi permanentă solicitare a creierului;

– în mod negativ: alcoolul, activităţile rutinere care nu stimulează creierul.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s