EU NU POT sau despre neuroplasticitatea creierului

EU NU POT sau despre neuroplasticitatea creierului

Ştim cu toţii că neurogeneza (capacitatea creierului de a produce noi neuroni) are o intensitate mai mare în primii ani de viață, scăzând apoi ulterior. Dar creierul are totuși capacitatea de a crea noi rețele neuronale și să dezvolte abilitățile pe care le dorim prin antrenamente continue asupra corpului- sport, muzică și asupra minţii – exerciții, meditație (acest fenomen este numit neuroplasticitate).

Barbara Arrowsmith-Young, autoarea cărții  „Femeia care și-a modificat creierul”, specializată în studiul copiilor a aplicat principiile neuroplasticității în tratamentul tulburărilor de învățare și a avut rezultate remarcabile cu acest program implementat în 54 de școli. A dezvoltat programul deoarece ea însăși s-a născut cu o incapacitate de a înțelege concepte, relații, abstractul, spațiul, datorită lipsei unor conexiuni în emisfera stângă.

„Stimularea repetată a celulei A față de B determina modificări metabolice în unul sau ambii neuroni și eventual axodendritice care modulează eficiența transmisiei sinaptice” (Legea lui Hebb). Este nevoie de răbdare și antrenament perseverent, iar creierul se reconstruiește și adaptează datorită stimulilor repetați.

Unele metode ar fi:

1. Exerciţiul zilnic, făcut conştient şi perseverent.

Studii făcute pe violoniști care exersează zilnic au demonstrat că zonele creierului responsabile cu motricitatea mâinii s-au mărit- creierul lor stochează secvența de mișcări necesare pentru a cânta piesa respectivă. Datorită practicii îndelungate apar schimbări în creier, deci creierul se schimbă în funcție de experiențele noastre.

https://www.youtube.com/watch?v=TerZoyuyEAg

2. Meditația

„Indiferent dacă obiectul credinţei voastre este real sau nu, veţi obţine aceleaşi rezultate”, (Philip Paracelsus, alchimist şi medic elveţian (1493-1541).

Să luăm un exemplu: ne gândim la un tren și la un OZN. Pe unul îl ştim foarte bine, iar despre celălalt avem informații din presă, net etc. Mintea procesează pentru amândouă la fel, dând ambelor o imagine și o formă; pentru minte nu există nici o diferență între identitatea reală și cea construită. Când ne imaginăm ceva se creează același tip de conexiune neuronală. Pentru a ajunge la realitate trebuie să folosim imaginația, să vrem ceva, acest lucru dă naștere unui gând, unei imagini, unei emoții.

Talamusul, locul din centrul creierului unde ajung senzaţiile şi gândurile noastre, nu face nici o distincţie între realitatea interioară şi cea exterioară. Deci dacă lucrăm suficient cu ele, pot deveni realitate.  Dacă medităm asupra unei idei, talamusul va atinge un punct de stimulare asemănător cu cel de percepţie a senzaţiilor, ajungând să răspundă la subiectul respectiv ca şi când ar fi real.

Dar cel care controlează modul de funcționare a tuturor regiunilor creierului, responsabil cu intenția, puterea de concentrare şi observare, cu inspirația şi implicat în procesul creației AICI ŞI ACUM, este Lobul Frontal. Când suntem foarte concentrați la ceva, mintea devine una cu obiectul atenției, iar lobul frontal exclude factorii din mediul înconjurător. În acelaşi timp scade activitatea amigdalei care generează anxietate și frică.

Atunci când ne-am hotărât să facem ceva Lobul Frontal decide acțiunea, reglează comportamentul (controlează impulsurile, ia în calcul consecințele, învață din greșelile trecute), face planuri de viitor- ce ar fi dacă…?

Prin meditaţii şi focusarea gândurilor pe un subiect se activează lobul frontal. Prin meditaţii se activează și lobul parietal, asociat cu conștiința și cu sentimentul de sine în relație cu timpul.

Deasemenea, practicarea meditaţiei creşte semnificativ densitatea materiei cenuşii din hipocampus, cu rol în învăţare, memorare, compasiune, empatie şi introspecţie.

Universitatea Wisconsin a realizat o serie de experimente cu oamenii care meditează prin vizualizare, concentrarea asupra unui punct şi generarea compasiunii. Modificările la nivelul creierului au fost măsurate prin RMN şi EEG cu 256 de senzori. Subiecţii îşi modificau voluntar activitatea cerebrală prin focusarea pe anumite gânduri/stări şi aveau un impact emoţional mai scăzut la durere.. Interesant este că și atunci când nu meditau, activitatea parietală a subiecților testați era ridicată. Experimentele realizate au demonstrat că stările de iubire și recunoştință dilată și modifică lanţurile de ADN, iar la stres, furie, frustrare, molecula de ADN se micșorează, se contractă și implicit blochează codurile sale.

3.  Rugăciunea

Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropshofiziologie a Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologica Bekcterev a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timpul rugăciunii. A descoperit o stingere completă a cortexului cerebral, stare asemănătoare cu a bebeluşilor de 3 luni aflaţi lângă mama lor, în siguranţă. În această stare energiile negative care se manifestă ulterior în plan fizic ca şi boli, dispar sau se mută în plan secund.

Neurologul Andrew Newberg afirmă că în timpul rugăciunii sunt activaţi lobii frontali, responsabili cu atenţia, modularea comportamentului şi cu exprimarea limbajului. S-a înregistrat deasemenea şi o scădere a activităţii în lobii parietali, zona care răspunde de orientare şi perceperea tridimensională a obiectelor în spaţiu, ceea ce ar oferi o explicaţie pentru senzaţia de ieşire în afara timpului şi spaţiului, raportată de subiecţi şi care le dă senzaţia de comuniune spirituală.

Gregg Braden ne vorbeste in cartea sa „Efectul Isaia„, despre fenomenala putere a rugăciunii care în noiembrie 1998, a oprit uciderea multor irakieni, cu o jumătate de oră înaintea ordinului de atac al SUA. Treizecişicinci de ţări s-au rugat atunci pentru pace.

Deci concentrarea intensivă, meditaţia şi rugăciunea pot să declanşeze o formă neobişnuită de activitate neuronală.

Fiind conştienţi de noi, de respiraţie, de corp, de sentimente, de acţiunile şi de gândurile noastre ne putem crea conştient propria realitate (putem scădea stresul şi anxietatea, emoţiile, ne putem transformă stările interioare, atitudinile, modul de abordare a unei situaţii, ne putem modifică gândurile cu care vrem să operăm, etc.).

Factori care influenţează neuroplasticitatea:

– în mod pozitiv: somn, exerciții fizice, consumul apei şi permanenta solicitare a creierului;

– în mod negativ: alcoolul, activităţile rutiniere care nu stimulează creierul.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s