Imaginea si stima de sine

Imaginea de sine
Imaginea de sine este modalitatea în care noi ne vedem pe noi înşine, cu caracteristicile noastre fizice, emoţionale, sociale, părerea noastră despre noi, despre cine sunt acum, dar şi cum am putea fi.
Cei cu imagine de sine scăzută au nevoie de feedback din exterior, laudă, apreciere etc.
Când feedback-ul lipseşte apare incertitudinea, vulnerabilitatea, lipsa încrederii în sine şi dispare entuziasmul, încrederea că pot face un lucru şi evităm sau renunţăm direct, fără a mai încerca. Este ceea ce unele persoane numesc „abordare realistă”, numai că ghidându-se după acest „realism” nici nu-şi dau şansa să încerce.
Imaignea de sine se intersectează cu stima de sine, între ele existând o relaţie de interconditioanare pentru că modul în care ne percepem depinde de gradul de autoapreciere şi autoacceptare.

Stima de sine
Stima de sine se rezumă la cum mă apreziez eu, ce cred despre mine, în raport cu succesele şi eşecurile de până acum, sentimentul care îl am eu pentru mine. Implică realizările mele raportat la ceea ce mi-am propus, sentimentul de mândrie, dar şi de nemulţumire, ce cred că fac bine şi ce cred că nu fac bine. Putem să acceptăm în mod realist ca nu facem bine o serie de lucruri, dar dacă ne criticăm mereu vom determina o stimă de sine scăzută, încât vom evita fără să mai încercăm situaţiile în care presupunem că nu ne descurcăm, pe baza eşecurilor anterioare.
Stima de sine se formează încă din perioada copilăriei, asimilând rezultatele noastre, dar şi părerile celorlalţi despre noi şi despre realizările noastre: feedback-urile părinţilor, rudelor, ale învăţătorului, profesorilor, colegilor etc. Stima de sine depinde şi de sistemul propriu de valori. Acesta este preluat din familie şi societate sau pur şi simplu sunt decizii ale copilului raportate la ce a văzut şi trăit ( de exemplu o persoană care a trăit în sărăcie şi îşi doreşte să nu se mai afle niciodată într-o astfel de situaţie, poate avea ca valoare principală, banul). Pentru a-şi urma valorile copilul şi ulterior adolescentul îşi impune standarde care coincid sau nu cu cele propuse de familie. În funcţie de aceste standarde apare autocritica.
C. Andre şi F. Lelord menţionau trei comportamente specifice stimei de sine: iubirea de sine, concepţia de sine şi încrederea în sine.
Odată formată stima de sine persoana acţionează şi reacţionează după schema formată. În viaţă de zi cu zi o putem vedea manifestată în lipsa de interes, demotivare, raportarea faţă de eşec sau reuşită, combativitatea.
Cum creştem stima de sine?
Întâi conştientizăm cum stăm cu stima de sine şi ne facem o autoevaluare. Apoi observăm situaţiile în care eu nu mă simt confortabil şi ce gândesc în acele momente- autocritica pe care mi-o fac. Este realistă? Nu am reuşit pentru că nu sunt capabil sau pentru că nu m–am pregătit? Mi-am ales să am succes într-un domeniu în care am abilităţi şi care îmi place?etc.
Şi pentru că stima de sine se bazează pe rezultatele din trecut ar fi bine să te împaci cu acest trecut şi cu ţine, gândindu-te că ai făcut ce era bine pentru acel moment al situaţiei şi al evoluţiei tale, nu că ai făcut ceva greşit. Lasă deoparte sentimentele de culpabilitate.
Conştientizând aceste lucruri, menţin ştacheta autocriticii la nivelul realist, fără a o împinge spre extreme (“eu niciodată nu reuşesc!”, “nu sunt bun la nimic!”).
Haideţi să vedem ce înseamnă pentru fiecare realist: cât de multe succese trebuie să am ca să consider că sunt bun?; dacă am un eşec el va fi egal cu toate succesele de până atunci, umbrindu-le?
Stabilind acest lucru, conştientizăm că toate sunt doar gândurile noastre şi ţine de noi să le schimbăm; nu e părerea celorlalţi, e credinţa mea despre mine. Dacă îţi aminteşti poţi să te întrebi cine a ridicat pentru ţine ştacheta atât de sus? Cui te-ai lăuda cu succesele tale?
Mă gândesc ce pun în locul acestor gânduri, ceva care să nu cadă în extrema cealaltă de supraevaluare, să fie realist pentru mine, să-l pot crede, deci- dă-ţi o şansă!

Exerciţiu pentru cunoaşterea nivelului stimei de sine şi imaginii de sine: conştientizează de câte ori îţi spui “nu”, în diferite forme, când trebuie să întreprinzi ceva: „nu am chef” (dacă apare ca şi comportament de evitare), „nu fac acum”, „nu pot”, „n-o să reuşesc”, „mereu am avut ghinion”, „nu pot să mă concentrez”, “”nu termin în timp util” etc. Dacă ai reuşit să-ţi notezi câteva zile situaţia şi negaţia, fă-ţi timp 30 minute să te uiţi pe notiţe şi să vezi dacă negaţiile (comportamentul) se repetă în anumite domenii, relaţii etc. Întreabă-te „de ce?” care sunt amitirile tale legate de domeniul respectiv?
Acum ai făcut primul pas: conştientizarea.

Exerciţiu de imaginaţie: Imaginează-ţi pentru o săptămâna că eşti perfect în armonie cu ţine, îţi place de ţine, de modul cum gândeşti, cum te comporţi, cum vorbeşti. Acum ar trebui să va las să vedeţi surpriza, dar nu mă pot abţine: vei observa că dacă tu ai o părere bună despre ţine, respectul şi stima celorlalţi vor creşte, părerea ta îi va molipsi.
Aştept feedback-ul exerciţiilor…..

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s